O noua perspectiva a vietii in credinta

Dumnezeu condamna, pedepseste raul si pe cel care l-a comis? Este Dumnezeu un justitiar, ce fixeaza sentinte implacabile si supune judecatii tot si toate? De ce exista atat de mult rau in lume? Cine se face responsabil pentru existenta raului?

O noua perspectiva a vietii in credinta

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Am petrecut o mare parte din viata in intrebari ontologice si reflectand la ce inseamna de fapt viata. Raspunsurile au fost, de cele mai multe ori in afara credintei, imbracand pe alocuri nuante tragice. am alunecat, astfel in negativism, autoieftinire, lipsa de speranta si a oricarei bucurii.

Relativ recent am trait experienta revelatoare pentru subiectul acestui mic articol. Astfel, consider ca una din sursele cele mai credibile o constituie Biblia. Intradevar, Biblia a fost si ramane, fara nici un dubiu izvor de lumina, un indrumar pentru un cumul de soarta buna.

Sumarizand o serie din intrebari, intre care una care m-a urmarit pe tot parcursul vietii: Dumnezeu condamna, pedepseste raul si pe cel care l-a comis? Este Dumnezeu un justitiar, ce fixeaza sentinte implacabile si supune judecatii tot si toate? De ce exista atat de mult rau in lume? Cine se face responsabil pentru existenta raului? Raul este pedepsit si daca da, de catre cine?

Religia ne invata ca omul este supus pacatului prin natura sa. Se face vorbire despre o intreaga lista de pacate ce ne despart de Dumnezeu si ne rateaza mantuirea. Exista chiar si conceptul de pacat de moarte (de ex. In religia Catolica), care odata comis si nespovedit atrage dupa sine ispasirea in iad.

Sa vedem ce ne spune Biblia cu privire la acest lucru: “Acum, deci nu este nici o condamnare pentru cei care sunt in Cristos Isus, caci Legea Duhului vietii in Cristos Isus te-a eliberat de legea pacatului si a mortii”, cf. Rom 8,1: 2. Asadar, epistola paulina enunta fara echivoc faptul ca cei care cred si il marturisesc pe Isus Cristos nu sunt condamnati, cu atat mai putin de catre Dumnezeu. Intradevar, prin moartea Sa pe cruce la Calvar Isus a preluat asupra sa toata vina umana cauzata de pacat: “Iar El a purtat suferintele noastre si durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, batut de Dumnezeu si umilit. Dar El era strapuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru pacatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin ranile lui, noi suntem vindecati”, cf Is 53,4:5.

Tema aceasta a jerfei in trup si sange pentru mantuire este unica in istoria umanitatii. Dumnezeu, care este iubire absoluta, a iubit omul si a dorit reconcilierea cu el: Intr-adevar, atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe Fiul sau, unul nascut pentru ca oricine crede il EL sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Pentru ca Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul sau in lume sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El”, cf In 3,16:17.

Care este sensul vietii dupa scripturi? Dobandirea vietii vesnice, se pare. Mantuirea. Cum se poate realiza acest lucru? Prin credinta in Isus Cristos: “Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele legii. Sau poate Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este si al Neamurilor? Da, este si al Neamurilor, deoarece Dumnezeu este unul singur si El va socoti neprihaniti prin credinta pe cei taiati imprejur si tot prin credinta pe cei netaiati imprejur.”, cf. Rom 3, 27:30.

De fapt ce este viata vesnica? Ne spune insusi Isus Cristos: “Iar viata vesnica aceasta este: sa te cunoasca pe tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe cel pe care L-ai trimis, pe Isus Cristos.”, cf In 17,3.

Pentru infinita iubire si rabdare a lui Dumnezeu, omul nu are nici un merit; mai mult, a obtinut iertarea in mod gratuit, prin credinciosia lui Dumnezeu: De fapt toti au pacatuit si sunt lipsiti de gloria lui Dumnezeu, dar sunt justificati in mod gratuit, prin harul lui, prin rascumpararea in Cristos Isus.”, cf Rom 3, 23: 24. Dumnezeu ne promite iertarea pacatelor: “Se va intoarce si se va indura de.noi va sterge nelegiuirile noastre. Vei arunca in adancurile marii toate pacatele lor”, cf. Mih 7, 19.

Asadar, nimeni sa nu se indoiasca de faptul ca am fost rascumparati cu sangele sfant al lui Isus Cristos varsat pe lemnul crucii la Calvar, iar prin aceasta am fost reconciliati cu Dumnezeu si facuti fii ai Lui: Mai mult, “pentru ca voi nu ati primit un Duh de sclavie, ca sa va fie din nou teama, ci ati primit Duhul infierii prin care strigam: Abba, Tata” insusi Duhul da marturie duhului nostru ca noi suntem fii ai lui Dumnezeu”, cf. Rom 8, 15:16.

Prin moartea lui Isus pe cruce noi am murit pentru pacat, iar prin Invierea sa glorioasa din morti am fost nascuti din nou in duhul datator de viata, astfel ca prin Isus Cristos apartinem definitiv lui Dumnezeu, ca fii ai celui Prea Inalt. Isus, in acest fel ne-a eliberat de orice vina, de orice pacat si ne ofera in mod gratuit libertatea absouta prin credinta in El, ne ofera pacea divina si neprihanirea Sa, nu pentru ca am avea vreun merit, dar prin iubirea infinita a Tatalui Ceresc, pe care Isus l-a revelat.

Sa mergem mai departe cu analiza despre raul din lume. De ce exista el si de ce permite Dumnezeu existenta raului? Raul, in esenta, inseamna absenta iubirii, deci absenta trairii in duh, alaturi de Dumnezeu, prin Isus Cristos. Raul a intrat in lume prin caderea adamica, adica prin primul pacat savarsit de catre om. Dumnezeu l-a inzestrat pe om inca de la inceput cu facultatea alegerii, ceea ce numim simplu liberul arbitru. Nu l-a facut pe om obedient fata de Dumnezeu, ci l-a lasat sa aleaga, sa ramana in starea de gratie in Gradina Edenului sau sa manance din pomul cunoasterii. Se pare ca omul a ales sa aiba cunoastere, adica sa discearna intre bine si opusul binelui, care este raul. Pana la a manca din fructul oprit, Adam si Eva se aflau in starea de gratie, adica in libertate si fericire absolute. Nu exista conceputul de rau in constiinta lor pura. Prin alegerea facuta, omul s-a separat singur de Dumnezeu si devine constient de conditia sa: “si li s-au deschis ochii amandorura si au cunoscut ca erau goi; au cusut laolalta frunze de smochin si au facut acoperaminte”, cf Gen 3, 7. Goliciunea poate fi asimilata si cu saracia spirituala, ce insoteste separarea de Dumnezeu.

Interesant este ca, odata constient de pacat, nu omul il cauta pe Dumnezeu, ci invers: “Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om si a zis: Unde esti?”, cf Gen 3, 9. Vedem asadar, ca in ciuda caderii din starea de gratie prin pacat, Dumnezeu nu ramane indiferent, ci il cauta pe om, se intereseaza de el, il striga atat de personal: Unde esti? Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaste limite, alege sa ii imbrace pe Adam si Eva: “Si Domnul Dumnezeu a facut omului si femeiii sale tunci din piele si i-a imbracat”, cf Gen 3, 21. Prin efortul propriu, omul este condamnat la esec: desi au facut imbracaminte din frunze de smochin, aceste vesminte erau inadecvate, caci Dumnezeu, cum am vazut mai sus i-a imbracat cu altele din piele. Simbolic, acest fapt are in vedere ca numai alaturi de Dumnezeu omul se afla in siguranta, este ingrijit, cunoaste starea de har si starea materiala adecvata.

Asadar, raul exista in lume inca de la inceputul creatiei si nu Dumnezeu l-a creat, ci tot omul s-a facut responsabil de aparititia raului, cum am vazut mai sus. Toate faptele abominabile, toata ura, crimele, razboaiele, au la baza nefericirea, adica absenta starii de gratie, de a trai plenar in Dumnezeu. Raul, simbolizat prin pacat inseamna absenta iubirii, ce este atributul Creatorului, adica a lui Dumnezeu.

Exista si o veste buna aici: planul de mantuire a lui Dumnezeu. El alege sa isi sacrifice propriul fiu pentru a salva umanitatea. Ideea de jertfa nu este noua, dar sacrificiul lui Isus Cristos (in dubla sa ipostaza, umana si divina), in jertfa in trup si sange este ceva nemaintalnit in lumea antica. Raul, adica Satana sau Anticristul a primit o lovitura ce nu cunoaste limite: Isus a invins moartea si a Inviat. Cum am vazut, Isus a purtat asupra lui toata neputinta, suferintele si pacatele noastre, iar prin moartea pe cruce si Invierea sa glorioasa din morti ne-a eliberat de acestea: “Dar daca am murit impreuna cu Cristos, credem ca vom si trai impreuna cu El, stiind ca Cristos cel inviat din morti nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui”, cf Rom 6,8:9. 

Meditand la conditia umana, ne aflam deci in fata unei noi perspective: noi toti am fost rascumparati cu sangele sfant a lui Isus Cristos. Prin credinta in Isus ni se deschide calea spre a trai in deplina libertate la pieptul Tatalui Ceresc, cunoscut fiind ca acesta ne primeste si ne accepta cu iubire infinita si bucurie, (a se vedea parabola Fiului risipitor). 

Referinte:

A, Bulai, E, Patrascu- traducere, introduceri si note (2020) Biblia, Iasi: Departamentul de Cercetare Biblica

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Comments are closed.