Cei saraci cu duhul. Invitatie la fericire

In predica de pe munte, Isus a proclamat cele 9 fericiri, intre acestea, se desprinde cea referitoare la cei care sunt saraci cu duhul: Fericiti cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor, cf Mt 5,3, ca fiind oarecum neobisnuita, ca avand un caracter insolit.

Cei saraci cu duhul. Invitatie la fericire

Ne apare idea ce inseamna a fi sarac cu duhul? Suntem obisnuiti cu dualitatea materiala, dar si spirituala, ce defineste omul in plenitudinea sa. Astfel, D, Patrascu (2008) argumenteaza ca se face distinctie intre suflet si “eu”. Teoria eu-lui a fost exprimata de Erikson (citat de Dewey, 2018) si nu vom insista asupra ei. Conform lui Patrascu, eul reprezinta totalitatea actelor constiente, ce determina aparitia si dezvoltarea cunoasterii, vointei sau iubirii. Sufletul, in schimb, trebuie inteles ca principiul metafizic, adica cel care este transcendent. Fiind transcendent, se situeaza in afara timpului si spatiului, sufletul fiinteaza pe om, este acea energie vitala ce premerge aparitia fiintei umane insasi, deci se situeaza in raport cu divinitatea, cu Dumnezeu: Eu am zis: voi sunteti dumnezei! Toti sunteti fii ai Celui Preainalt!, cf Ps 82, 6.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Am fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, cel care inainte de a fi este si nu se poate sa nu fie. Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul, cauza tuturor cauzelor.

Prin natura sa Dumnezeu este inteles prin negare: nu se poate sa nu fie. Prin energia sa, Dumnezeu este inteles prin afirmare este cauza a toate.

Aflam din cartea Genezei ca Dumnezeu a suflat duh peste modelul din lut facut si acesta a prins viata: […] i-a suflat in nari suflare de viata si omul a devenit fiinta vie, cf Gen 2, 8.

 Isus a suflat acelasi duh asupra ucenicilor cand a spus ce veti lega pe pamant va fi legat si in ceruri, ce veti dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri, cf Mt 18,18:20 Suflul, Pneuma inseamna duh sau spirit.

Vedem in schimbarea la fata de pe muntele Tabor ca, pentru cateva clipe, Isus se imbraca in toata splendoarea sa, in stralucire si lumina: […] si I s-a schimbat infatisarea inaintea lor; fata lui a stralucit ca soarele si hainele lui au devenit albe ca lumina, cf Mt 17,2. 

In aceasta grandoare trebuie sa il intelegem pe Dumnezeu, nu cu posibilitatile ratiunii limitate, dar cu ceea ce am primit de la el, cu sufletul, prin duhul datator de viata: De fapt, cine dintre oameni cunoaste ce este de fapt in om daca nu duhul omului care este in om? Tot la fel, nimeni nu a cunoscut cele ale lui Dumnezeu in afara de Duhul lui Dumnezeu, cf 1Cor 2, 11.

Dar iata, mai sus afirm ca exista o deosebire intre ratiune si suflet, asemenea ideilor lui Platon despre separarea dintre minte si suflet. Sfintii parinti ai Bisericii postulau ca sufletul poseda trei insusiri fundamentale: mintea (sau nous), fiind responsabila cu actele de cunoastere si gandire, pofta, fiind sediul dorintelor si in fine, potenta irascibila, responsabila cu impulsivitatea, actele de curaj, mania in sens benefic sau negativ (Staniloae, Fara data). Desi sfintii parinti citati de Staniloae (Fara data), respingeau idea preexistentei mintii, totusi admiteau ca ultimele doua functiuni ale sufletului sunt inrudite si se deosebesc de minte, asa incat sufletul ar avea de fapt doua valente: una mintala sau rationala si una irationala, ca sediu al functiunilor vitale, a maniei si poftei.

In antiteza, in conceptia lui Staniloae (Fara data) mintea este insasi sufletul. Mania si pofta sunt, de fapt energii ale sufletului orientate spre trupul material. Insasi dorinta si energia sexuala sunt componente ale sufletului, care vor succeda moartea, adica vor apartine sufletului si dupa sfarsitul vietii.

A fi sarac cu duhul, nu este neaparat dorinta lui Isus de a ieftini omul, este dincolo de aparentul sens peiorativ. Intr-adevar, daca excludem orice sensibilitate nesanatoasa, ajungem sa credem ca a fi sarac in duh inseamna a fi eliberat de natura uneori corupta, slaba a omului, adica o invitatie la smerenie, la pace si seninatatea pe care ti-o da numai absenta pacatului. Revelatorie este si rugaciunea sf Efrem Sirul:

“Doamne, duhul tandaviei, al grijii de multe al stapanirii peste altii si al grairii in desert

Departeaza-l de la mine

Dar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei,

Daruiestemi-l mie robului tau

Asadar Imparate ceresc,

Daruieste-mi sa imi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe aproapele meu

Ca binecuvantat esti in vecii vecilor.

Amin!”

Din rugaciunea de mai sus vedem ca exista un duh ce zideste, intemeiat pe ceea ce doreste Dumnezeu de la noi si, in antiteza, exista un duh de sclavie fata de ce este pacat: tandavia, dorinta de putere, vorbirea fara discernamant. 

Dumnezeu ne vrea saraci intr-un astfel de duh.

Noi am murit pentru pacat dupa trup si am inviat impreuna cu Cristos, prin credinta, la neprihanire, adica adevarata saracie in duh.

Referinte:

A, Bulai, E, Patrascu Biblia (2020) Traducere, introducere si note. Iasi: Departamentul de Cercetare Biblica

R, Dewey (2018) Erik Erikson și psihologia eului. Cele 8 crize de dezvoltare. Disponibil la: https://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/7143-erikson-si-psihologiile-ego-ului.html (Accesat: 04/08/2022)

D, G,. Patrascu (2008) Conceptia despre suflet in platonism si la primii parinti ai bisericii. Caietele Institului Catolic VII (2008, 1) 27-54

D, Staniloae (Fara data) Patimile si facultatile sufletului. Disponibil la: https://www.crestinortodox.ro/credinta/patimile-facultatile-sufletului-69861.html (Accesat: 05/08/2022)

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest