Atitudinea lui Iob in fata suferintei

Suferinta patriarhului biblic Iob (Iov) sau cum de a fost posibil ca un om socotit neprihanit sa fie in asemenea masura de lovit, pierzand si bunuri materiale, familie, dar si sanatate

Ceva ani in urma am citit cutremuratoare carte a lui Iob, un personaj biblic, din Vechiul Testament. Mai recent, am reluat lectura cartii lui Iob.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

Cand parcurgi cartea lui Iob, suferinta pare sa fie punctul central ce transpare din demers.

Am fost tentat o perioada sa cred ca exista un paralelism intre Sisif si Iob. O privire superficiala ar accentua suferinta ambelor personaje, crezand ca exista o similitudine intre acestia doi. Sa vedem daca este asa.

Potrivit site-ului mythologica.ro, Regele Sisif a fost un viclean si un inselator. In ultima etapa a vietii sale, a constans-o pe sotia sa sa ii arunce trupul in piata publica, insa ajuns la raul Sthyx, si-a denigrat sotia in fata zeitei Persefona, aratandu-I ca a fost tratat fara respect de catre aceasta si a implorat sa se poata intoarce pentru a o certa, insa odata ajuns printre cei vii, regele Sisif nu a mai vrut sa se intoarca in lumea celor morti. 

Astfel, pentru inselatoria lui Sisif, Zeus l-a pedepsit, constrangandu-l sa mute un masiv de piatra pe un deal inclinat.

Regele Sisif si stradania sa cu bolovanul de piatra a devenit o tema pentru o serie de filozofi si ganditori, intre care Lucretius, poetul Ovidiu, Socrate, filozoful Soren Kierkegaard sau mai recent Albert Camus, care l-a numit pe regele Sisif “eroul absurd” (Stanculescu, 2017).

I antiteza, Iob a fost “integru si drept, se temea de Dumnezeu si se ferea de rau”, Iob 1,1. Vedem in aceasta descriere o serie de atribute si virtuti, care il separa de Sisif. 

De ce a fost atat de crunt lovit Iob? Parca nici un actor al Vechiul Testament nu a fost egal de incercat, exceptie facand parca regele David. 

De fapt ce s-a intamplat lui Iob? Iob a fost un patriarh biblic prosper, cu o familie numeroasa: „Avea turme sapte mii de oi, trei mii de camile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de magarite si foarte multi servitori. Omul acesta era mai mare dintre toti fii rasaritului” Iob 1, 3.

Insusi Dumnezeu este impresionat de evlavia lui Iob, amintind in dialogul cu Satana: „ai bagat de seama ca nu este nimeni ca slujitorul meu Iob, integru si drept, se teme de Dumnezeu si se fereste de rau”, Iob 1, 6. Satana recunoaste influenta lui Dumnezeu in privinta avutiei dar si pietatii lui Iob: „Oare nu l-ai protejat pe el, casa lui si tot ce este al lui de jur imprejur?” si propune lui Dumnezeu retragerea protectiei manifestate catre Iob, lucru consimtit de catre Dumnezeu.

Suntem familiarizati cu conceptia despre pacat in epoca post- adamica, in care plata pentru neascultare, deci pentru pacat este moartea insasi. Mai sus, am vazut insa ca Iob nu avea nici o vina notabila, mai mult se ferea de rau, deci sa pacatuiasca. Cum se explica monstruoasa lovitura in soarta ce s-a abatut asupra lui Iob?

Satana, exponentul raului in lume l-a lovit, cu acceptul lui Dumnezeu. Ispita, adica incercarea nu are loc daca Dumnezeu nu consimte. 

Drept urmare, Iob a fost crunt lovit, mai intai prin pierderea bunurilor si a fiilor. Care a fost raspusul lui Iob in fata nenorocirii? „Atunci Iob s-a ridicat, si-a sfasiat mantia, si-a ras capul, a cazut la pamant si s-a prosternat. Si a zis: Gol am iesit din sanul mamei mele si gol ma voi intoarce acolo. Domnul a dat, Domnul a luat sa fie numele Domnului binecuvantat. In toate acestea, Iob nu a pacatuit si nu a facut nimic dezgustator fata de Dumnezeu”, Iob 1, 10:12.

Urmeaza a doua faza a ispitirii lui Iob: afectarea integritatii fizice. „Satana a iesit dinaintea Domnului si l-a lovit pe Iob cu o buba rea din talpa piciorului pana in crestetul capului. Iob a luat un ciob de sticlaca sa se scarpine cu el si state pe cenusa”, Iob 2, 7. Sotia lui Iob se arata indignata si ii doreste sfarsitul: „Continui sa ramai tare in integritatea ta. Binecuvinteaza-l pe Dumnezeu si mori”, Iob 2, 8.

Iob primeste vizita a trei prieteni, veniti sa il consoleze: „Au sezut cu el sapte zile si sapte nopti si nimeni nu i-au spus nici un cuvant, caci vedeau ca durerea lui era foarte mare”, Iob 2, 13.

Aici este momentul in care Iob isi blestema zilele, culminand cu recunoasterea fricii ancestrale: „Caci de ce m-am temut, aceea mi s-a intamplat si de ce mi-a fost frica a venit peste mine. Nu am liniste, nu am pace si nici odihna, caci tulburarea vine”, Iob 3, 25:26. Dezolarea lui Iob nu cunoaste limite: „Daca as astepta, locuinta mortilor ar fi casa mea; in intuneric imi astern patul. Am strigat catre groapa: Tu esti tatal meu si catre vreme: mama mea si sora mea. Unde este atunci speranta mea! Cine a vazut speranta mea? Va cobori in partile locuintei mortilor, cand impreuna ne vom cufunda in tarana”, Iob 17, 13:16.

Interesant este discursul lui dumnezeu despre puterea divina. Trebuie subliniat si accentul moralizator si verbele dinamice ce transpar din lectura discursului divin: „Incinge-ti coapsele ca un viteaz!,” „Impodobeste-te cu maiestate si maretie. Imbraca-te cu splendoare si onoare!”, „revarsa-ti indignare maniei, priveste la orice aroganta si injoseste-o!”, „Priveste la orice aroganta si umileste-o. arunca-i pe cei vinovati dedesubt”, Iob 40, 6:12

Este atitudinea lui Dumnezeu in fata necazului, a lipsei oricarei sperante, a suspinului si autocompatimirii. Vedem si intelegem din versetele de mai sus, ca Dumnezeu dezaproba alunecarea umana spre auto-compatimire, spre capitulare in fata necazului. Discursului escatologic al lui Iob, capituland in fata necazului si bolii, Dumnezeu ii opune discursul despre putere (Iob 40, 6) si propune omului si ce trebuie facut in mod concret: „arunca-i pe cei vinovati dedesubt. Ascunde-i in tarana impreuna, leaga fetele lor in loc ascuns”, Iob 40, 12:13. Cine sunt „vinovatii” in acceptiunea divina? Mania, aroganta, pretentia umana falsa, asemeni regelui Sisif, de a egala sacrul: „Eu te voi intreba iar tu ma vei face sa stiu. Oare vrei sa frangi judecata mea, ca sa ma faci vinovat si tu sa fii drept? Ai tu un brat ca a lui Dumnezeu si strigi cu glas ca al lui?”, Iob 40, 8:9.

In loc de concluzie

Prin urmare, ne aflam in fata unei conceptii sacre. Putem afirma despre cartea lui Iob ca a fost scrisa in stilul apofatic: Dumnezeu este de nepatruns, este de neegalat in putere, splendoare, dreptate si maretie etc. Odata ce Iob a inteles care ar trebui sa fie atitudinea sa in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, de iertare si cainta, toata durerea si neputinta lui Iob sunt vindecate: „Recunosc ca tu poti toate si ca nici un plan nu este imposibil pentru tine”, […] „De aceea, ma caiesc si imi cer iertare pe tarana si pe cenusa”, Iob, 42, 1:9.

Referinte:

C, Stanculescu (2017) Mitul lui Sisif. Disponibil la: https://mythologica.ro/mitul-lui-sisif/ (Accesat: 01/08/2022)

A, Bulai, E, Patrascu- traducere, introduceri si note (2020) Biblia, Iasi: Departamentul de Cercetare Biblica

Spirituality, religion and beliefs
Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Comments are closed.